TOAMNA (de Liviu Diamandi / li'di)

TOAMNA


Pe zeena am cunoscut-o la staedelijk, pe tim într-un club, pe tatuat într-o sală de cinema.

Am luat autobuzul până în vertsels la abator. Filts mă aştepta cu bidonul de 6 litri. Asta deja de o lună. Cum alţii îşi cumpără ţigări. Deja de o lună; într-un fel, f.f. Singur, f. Singur. Şi toamna se schimbă în iarnă.

La echinocţiul de toamna, soarele trece prin punctul de intersecţie a doua axe importante pe sfera cereasca: eliptica (proiecţia pe cer a orbitei pământului) si ecuatorul ceresc (proiecţia pe cer a ecuatorului pământului). In emisfera nordica, echinocţiul de toamna, unul dintre cele doua momente din an când ziua este egala cu noaptea, are loc atunci când longitudinea aparenta a soarelui este de 180 de grade. Tot la echinocţiu (de toamna sau primăvara), soarele răsare exact in punctul cardinal est si apune in vest. La polul nord începe noaptea care tine 6 luni, in ziua echinocţiului având ultimul apus de soare.

E-n zori, e frig de toamnă; e toamnă, e foşnet, e somn; oraşul doarme ud în umezeala grea; e noapte udă, grea, te-neci afară. Înapoi acasă: acelaşi aşternut cu flori mari de floarea soarelui şi aceeaşi lumină. Întind cuvertura verde.

În bucătărie umplu cana gradată şi mă aşez la masă. 0,7 litri în 30 de minute, fără grabă, cu înghiţituri mici, ca să nu mi se facă rău. N-are nici un rost să mi se facă rău. / nu e acelaşi lucru, chiar nu e; diferă şi gustul şi nu mai spun de ce simţi.

Am stat aproape 3 săptămâni fără până să găsesc varianta asta cu abatorul. De fapt, 3 săptămâni de când mi-am dat seama. E o cretinătate.

Allien maraton, în sala mică din zona noord, toate episoadele la rând fără pauză; era un zăpăcit cu o mie de pirsinguri şi tatuaje şi voia să fie răpit de alieni şi aştepta să i se întâmple, avusese experienţe de abduction etc. Aştepta să se întâmple şi ştia că nu mai e mult. Aşa că am mers la el şi i-am luat sânge de la încheietura cotului şi a insistat să se taie şi pe spate, undeva deasupra mijlocului, dar i-am spus s-o lase baltă. A fost o experienţă jalnică şi aiurea. El e tâmpit la cap şi oricum vor veni extratereştrii şi îl vor lua, dar eu rămân tot aici, nu?

Şi altă poveste cretină: am fost acolo, abia am găsit coloseumul acela şi am şi dansat cu zeena şi prietenii ei. Într-o zi am primit de la ei un tricou cu ajax, cu emblema clubului şi cu numărul 7. Adică ei erau un grupuleţ de 6 prieteni şi eu puteam fi al şaptelea.

În ziua cu ăla care voia să se taie pe spate, de dimineaţă mă trezisem cu ei şi voiau să mergem să jucăm fotbal de sală, într-o sală din overtoomse veld. Mai fusesem cu ei la fotbal, eram 5 băieţi şi 2 fete, era destul de comic. Dar acum nu am vrut să merg, văzusem pe net anunţul cu integrala allien şi voiam să văd neapărat, aşa mi se pusese pata. Z s-a îmbufnat şi aşa am sfârşit-o cu cretinul tatuat. El mai era şi rocker şi înainte să se taie, că l-am lăsat să se taie singur, a zis, uite, să¬-ţi pun ceva clasic şi-mi amintesc de carcasa cd-ului, formaţia death. Da, death. Şi era unul care răgea ceva, dar la un moment dat erau nişte chitări care sunau frumos şi era şi un refren care m-a prins. Un refren./

Da. Acum afară este toamnă. Am terminat cana. La plimbare.\
Pe tim l-am cunoscut într-un club în de pijp; şi el era la fel de stingher ca mine. Cu tim m-am plimbat pe bicicletă şi cu el m-am îmbrăcat în fată şi aşa ne-am plimbat şi aşa am clătinat podurile. Eu eram exaltat în preajma lui şi replica lui favorită era: take it easier. Degeaba eu îi atrăgeam atenţia că se spune: take it easy, adică, cel puţin, aşa spun vorbitorii de limbă engleză. Dar el spunea tot: take it easier şi eu eram exaltat în preajma lui.

Da, tim. A fost o fază aiurea într-o dimineaţă când eram foarte agitat şi tim a avut atâta răbdare pentru că eu tot trăgeam sânge din braţul lui şi înghiţeam şi vomitam şi iar la fel etc., nu mi se mai întâmplase asta de nuştiucând. Şi la radio era o emisiune de discuţii, tema era: produse contrafăcute, atâta lucru pricepeam şi eu în limba lor hârâită. Tim îmi povestea cum sună fiecare şi povesteşte experienţe nefericite cu produse contrafăcute. Aş fi vrut să sun şi eu să sun să spun că i-au falsificat sângele lui tim, i-au pus ceva în sânge, i-au contrafăcut sângele. Mă simţeam oribil şi continuam şi tim mi-a spus apoi că în seara dinainte luase nuştiuce kkt la nişte prieteni de-ai lui, nişte pastile f. Şmechere. Şi poate de-aia sângele. Da. Mersi. Mulţumesc. Şi m-a prins un plâns de nu mă puteam opri, un plâns isteric şi cu sughiţuri şi na, asta a fost.

Zilele trec ca şi cum le-ai număra. 7543, 7544 etc. Edwin are grijă de mine ca de copilul lui, sau ca de nepotul lui, în fine. Fără el nu aş fi aici.
Acum câteva de zile, cu o lamă subţire m-am tăiat la mâna stângă sub cot şi am supt ce curgea şi a fost bine. Am adormit apoi destul de rapid, ziua era aproape la amiază şi l-am visat pe willem. Eram pe un vapor mare, willem avea un aparat cu care măsura ceva în apă sau cerceta el ceva. Era un vânt groaznic. De atunci am făcut zilnic acelaşi lucru, timp de 17 zile. Îmi luam sânge de la mâna stângă. De aproape trei zile am încetat. Azi-dimineaţă am văzut că începe să prindă coajă acolo, o coajă subţire. Am vorbit la tel. cu ilinca. Întâi am vorbit pe net şi apoi am luat o cartelă şi am sunat-o pe un număr al ei.

Azi am mâncat cereale cu lapte şi mai târziu o pizza. Lumina străzilor se filtrează prin hainele şi prin părul oamenilor şi lumina din camera mea se filtrează prin mine şi lumina străzilor se filtrează prin maşini şi prin autobuse şi prin tramvaie; lumina din camera mea se filtrează prin praful de pe hainele mele şi lumina de pe străzi se filtrează prin ploaie pentru că acum plouă zilnic; lumina din cafenele se filtrează prin fum de ţigară şi prin aroma dulce-amară, iar lumina din camera mea se filtrează prin mine. M-am întâlnit cu tim într-o cafenea unde eu beam ceai pentru că îmi era frig şi el se uita pe o revistă, era cu alte 2 persoane, am schimbat nişte vorbe. De zeena nu mai ştiu nimic, zeena e în lumea ei. Am ajuns de câteva ori în plimbare pe lângă coloseum şi arăta ca un loc părăsit, dar aşa arată mereu pe timp de zi.

Rana de pe mâna stângă a prins o crustă groasă, de acum rămâne să cadă şi nu va mai rămâne nici o urmă.
Înainte să plec a fost aşa: eram cu eugenia la klaus şi ea a spus: ia-mă-n braţe; am ridicat-o cu o mână pe sub genunchi, alta pe după umeri. Ea a spus: aşa! Şi a zvârlit din picioare şi papucii cu fundă au sărit în tavan şi klaus să ne facă o poză. Aşa a fost. Acum eugenia într-un mail cumplit întreabă: ce-ar fi să vină ea aici câteva zile; şi în ataş poza făcută de k.

Pielea mea este atât de albă atât de strălucitoare. Pielea mea întunecă lumina aprinsă. Încă de dimineaţă şi încă dinainte de a fi dimineaţă, cerul se face gri; şi cu atâta lucru mă pot obişnui. Un pas al meu are în medie 48 de centimetri, am măsurat. Un an are doar 525600 de minute. 31536000 de secunde.

Este dimineaţă, ora zece şi ceva. Ploaia se încheagă într-un fel de lapoviţă. Coaja de pe încheietura cotului a căzut demult. A rămas o urmă vagă.

Între mine şi sora mea s-a creat o legătură puternică după moartea tatălui. Tata era cu 12 ani mai mare decât mama. Mama avea 32 de ani când a murit el. Nu s-a recăsătorit. Viaţa ei intimă este pentru mine un mister total. Mama mea este medic stomatolog. Tata a fost arhitect. Sora mea termină ase-ul, relaţii internaţionale. Tatăl a murit când eu aveam 3 ani şi jumătate. Acum am 19 ani şi jumătate. Sora mea are 23 de ani, fără 2 luni. Anul acesta am încercat să intru la facultate, la regie teatru. Nu am reuşit, deşi mă pregătisem destul de serios. Pe sora mea o cheamă ilinca şi este foarte frumoasă. Îmi place laptele dulce. Sunt blond. Blond închis, sau şaten deschis, depinde şi cum bate lumina.



sfarşit

…
Într-o zi am fost cu edwin la nişte cunoscuţi de-ai lui, o familie mai tânără. El este critic de artă şi ea face grafică publicitară, parcă aşa ceva. Casa lor în am`dam noord, dincolo de johan van hasseltkanaal.

Edwin le-a spus că şi eu sunt un mic artist, pentru că, într-adevăr, în ultima vreme m-am apucat să fac multe fotografii; eu fotografiez gunoaie, deşeuri, murdăria din acest oraş pestriţ, amsterdam. Şi, în plus, edwin are răbdare şi mă învaţă să filmez cu o cameră beta şi filmăm animalele lui, are o cameră numai cu animale: un şobolan, o pasăre care în engleză se cheamă red crossbill (în latină loxia nuştiucum), un iepure, o şopârlă.

Doamna casei era foarte sexy. Ea ne primise în pantaloni scurţi şi în sus avea un tricou fără mâneci şi la gât un fel de colier cu imitaţii de perle şi părul prin în două codiţe. Criticul de artă, ian, era în blugi, cămaşă de in albă şi papuci. Am vorbit despre o expoziţie care făcea furori în oraş în acele zile, la yoshiko matsumoto gallery, de fapt ei au vorbit, pentru că eu nu o văzusem. Din curtoazie, se vorbea în engleză. La un moment dat au făcut probabil o glumă despre mine în limba olandeză, pentru că toţi au zâmbit şi m-au privit cumva, aşa. Eu m-am înroşit, nu ştiu de ce, pur şi simplu am simţit cum îmi arde faţa şi cum mă trec apele pe sub tricou. Şi atunci ea a luat două cuburi de gheaţă dintr-un castron (cu toţii beam ceai rece şi tot completam cu ice pentru că la origine ceaiul fusese fierbinte, făcut de gazdă şi nu se răcise complet) şi le-a frecat în palme. Le-a dat drumul pe jos apoi şi şi-a lipit palmele de obrajii mei fierbinţi şi roşii. A ţinut palmele pe obrajii mei până am numărat în gând până la patru (şi chiar am numărat, aşa, rar), dar eu aş fi vrut ca acel moment să nu se mai sfârşească niciodată.

Mai târziu am mâncat o pizza făcută de edwin în colaborare cu ian. Cât timp ei pregăteau toate cele, eu mă uitam la ei şi am şi discutat puţin despre românia, iar stăpâna casei dispăruse pe undeva.
Pizza a fost foarte bună şi am băut şi un vin olandez destul de plăcut; vinul se chema beemsterwijngaard, mă bate gândul să învăţ limba lor şi am început să reţin diverse denumiri.

Familia aceasta are un copil de 4 ani, un băieţel pe care îl cheamă dorian. Dorian a avut un accident, nu ştiu exact ce anume, nu s-au pomenit nici un fel de amănunte, dar a foste ceva foarte grav, pentru că este paralizat de la abdomen în jos şi are un picior amputat de sub genunchi şi, din cauza şocului probabil, nu vorbeşte. E într-un scaun cu rotile, e frumuşel şi are o privire vie şi expresivă, nimic tâmp sau alterat în privirea lui.

În altă zi m-am întâlnit cu ian în oraş, eu mă plimbam pe ruysdaelkade, pe malul canalului boerenwettering (edwin stă pe strada g. Terborg) şi ian era cu un tip cu plete şi am fost cu ei la o expoziţie de artă decorativă cică. Apoi am fost la ian acasă ca să îmi pună nişte filme ale lui kaganoff de care îl rugasem eu şi să le comentăm împreună la o bere.

În altă zi, acum, ei au organizat o mică petrecere, de ziua doamnei (pe ea o cheamă eva) şi, pe lângă edwin, am fost invitat şi eu. Era lume nu prea multă, dar de toate vârstele, câţiva foarte tineri, alţii de vârsta sărbătoritei, alţii chiar de o vârstă cu edwin (un cuplu foarte simpatic, curatorii unei galerii fancy).

Eu eram atent ce vorbeau unii cu alţii, ca să mai prind câte un cuvânt, să mă obişnuiesc cu sonorităţile limbii ăsteia, dar când mă apropiam, ei, începeau să vorbească în engleză, aşa erau de drăguţi şi de prietenoşi cu toţii.

Mai încolo mi-am luat o cutie de cola din frigider, am luat şi un pai şi m-am dus în camera lui dorian. Mai fusesem la el şi atunci, când cu filmele, chiar ian mă încurajase să stau puţin cu el, dorian e sociabil, dar nu prea sunt mulţi copii care să se înghesuie să-l viziteze. Era o veioză aprinsă şi dorian dormea într-un pătuţ şi avea la cap un fir de care dacă trăgea îi bipăia mamei pager-ul ca să semnalizeze că e nevoie de ea. Camera lui este la demisolul casei şi e izolată fonic, nici un zgomot de sus nu îl deranjează.

Am deschis cutia de cola şi a făcut clac şi dorian a deschis ochii. Am pus paiul în cutie şi am întins-o spre el şi el a făcut semn că da. I-am dat să soarbă şi când sorbea mă privea, parcă ar fi sorbit din mine, nu din cutie. Apoi am pus cutia jos. Am ridicat cearşaful ca să îi văd piciorul amputat. Avea pe el doar nişte chilo, avea pe el doar nişte chiloţi albi şi un tricou alb cu roşu, cu emblema clubului ajax am’dam, nici nu ştiam că se fac dinastea pentru copii aşa mici.